18 iun. 2010

Concluzie...::)Cei mai bogați gay celebri

Banii nu țin cont de faptul că ești homosexual(ceea ce apreciem), iar unii dintre membrii acestei comunități au ajuns de multe ori în topurile revistei Forbes. Cum discriminarea nu are loc peste tot, iar sșansele sunt egale pentru toată lumea, unii gay au strâns averi fabuloase. Un TOP 5 al celor mai cunoscuți, bogați dintre aceștia.
05. EllenDeGeneres este una dintre cele mai influente și mai bogate persoane din showbizul contemporan. Show-ul ei face o audiență invidiată de multe posturi de televiziune americane, iar filmele în care apare sunt mereu în fruntea box office-ului. Averea lui Ellen crește văzând cu ochii de la an la an și a ajuns la peste 200 de milioane de dolari.

04. Despre averea lui Elton John s-au scris mii de pagini, dar nimeni nu mai știe exact la ce valoare se ridică aceasta acum. Cea mai înaltă cotație la care a ajuns Elton a fost undeva la 900 de milioane de dolari. Momentan se crede că averea lui se situează undeva în jurul a 300-400 de milioane de dolari, dar asta nu pentru că Sir John nu e un investitor abil, ci pentru că interpretul donează bani în continuu.

03. Barry Diller este fondatorul InterActiveCorp și președinte al companiei Fox. Averea lui depășește 1,2 miliarde de dolari. Barry este unul dintre membri marcanți ai Velvet Mafia și nu și-a ascuns niciodată orientarea sexuală. Cu toate astea în 2001 el sa căsătorit cu Diane von Gurstenberg, una dintre cele mai importante voci în lumea modei.

02. Giorgio Armani
este, fără îndoială, cel mai înstărit designer al momentului. Averea lui ajungea înainte de criză la peste 3,5 miliarde de dolari și s epare că nu a scăzut foarte mult. Banii vin din modă, dar și din imobiliare și design de interior. Armani nu și-a făcut niciodată publică orientarea sexuală, dar toată lumea știe că e homosexual.

01. David Geffen este unul dintre foarte puținii gay putrezi de bogați care și-au făcut publică orientarea sexuală. Averea lui este estimată undeva la peste 4 miliarde de dolari. Geffen este fondatorul Asylum Records, Geffen Records și unul dintre fondatorii casei de product de film, DreamWorks.

BÂRFĂ BONUS.  Dacă ar fi să ne luăm după bârfe, Paul Allen este cel mai bogat homosexual din lume. Co-fondatorul Microsoft are o avere de 13,5 miliarde de dolari. Allen nu a fost căsătorit niciodată, nu a fost văzut niciodată văzut cu vreo femeie și este extrem de discret în ceea ce privește viața lui privată. 
www.tabu.ro

3 comentarii:

  1. BRAVO LOR FRATE S-AU DESCURCAT CHIT CA SUNT GAY!SINCERI SA FIM ACUM CINE NU SI-AR FI DORIT SA AIBE CATEVA MILIARDE DE DOLARI IN CONT CHIT CA ESTE GAY! NU ? ! ?

    RăspundețiȘtergere
  2. NIMENI INTREG LA CAP :))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...